Petitie!
Cerem redeschiderea dosarelor angajatilor din toate institutiile
religioase din Romania. Apasati pe imaginea de mai sus. Multumim! CURAJ FRATI ROMANI DOMNUL ESTE CU NOI!
Regizorul spectacolului "Nabucco 12" își dorește să trezească în spectatori un spirit revoluționar, necesar în România. Reprezentația din această seară, de la Opera Națională, a cultivat în inimile clujenilor spectatori atât admirație, cât și mâhnire.
Steagul României a fost fluturat la finalul premierei "Nabucco 12", prezentată în această seară pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca.
Acțiunea din opera clasică, în care poporul evreu este robit de către Nabucodonosor, regele Babilonului, a fost adusă de regizor, în sec XX, sub forma naziștilor care i-au persecutat pe evrei. De altfel, toată montarea operei a fost una modernă, spectatorii au apreciat în mod deosebit unele pasaje, în special celebrul cor al robilor "Va, pensiero, sull'ali dorat". La final, melodia corală a fost interpretată din nou, iar actorii prezenți și ei în spectacol au aruncat în sală hârtii cu textul cântecului în limba română, spectatorii fiind invitați să cânte alături de interpreții corului, lucru care s-a și întâmplat.
Totodată, în sală a fost fluturat și drapelul național, regizorul afirmând înainte de premieră că își dorește să trezească în spectatori un spirit revoluționar, necesar în România. El a subliniat atunci că, inclusiv la premiera de la Milano, din secolul XIX, spectacolul a impulsionat o revoltă a studenților.
Sala operei a fost arhiplină, la spectacol fiind numeroși tineri.
Unele pasaje în care actorii au apărut dezbrăcați, în fundalul scenei, au iritat anumiți spectatori, care și-au prezentat nemulțumirea prin huiduieli. La final, reprezentația a fost aplaudată minute în șir, iar realizatorul spectacolului în frunte cu dirijorul Adrian Morar și regizorul Alexandre Hausvater au urcat și ei pe scenă.
SCRISOARE DESCHISA "pentru toti care isi doresc adevarul"
In Decembrie 1989 luptatorii anticomunisti au iesit la lupta riscandu-si viata, fapta pe care multe milioane de romani nu au avut curajul sa o faca.
Sute de mii sau chiar milioane dintre confratii nostrii au participat la revolutia romana dar luptatorii din Timisoara si cei care ne-am ridicat in 21-22 Decembrie, in Bucuresti si in intreaga tara, ne-am confruntat cu adevarat, cu fortele regimului criminal comunist si am reusit prin sacrificii, sa inlaturam dictatura.
De vanzare apartament cu 2 camere in localitatea Floresti ( Cluj ), pe strada Tautiului in ansamblul residential Blu Expres , construit in 2008, la doar 4 km de orasul Cluj Napoca si aproape de complexurile comerciale Polus, Metro, Praktiker. Ansamblul Rezidential BLU este situat intr-o zona sistematizata beneficiind de toate utilitatile, de un drum privat si de un acces controlat printr-o poarta glisanta cu telecomanda. Apartamentul de 2 camere este ocupabil imediat, se vinde mobilat modern ( eventual si utilat ), are centrala proprie si parcare. Pret vanzare apartament : 35 000 euro negociabil in functie de modul de plata. Tel : 0740420372
=Placi Video SH (Tva INCLUS)=
ATI RAGE FURY PRO/XPERT 2000 32MB (agp) - 35lei,
GEFORCE FX 5200 64MB AGP DUAL DVI - 60lei,
GEFORCE FX 6200 256MB AGP 8X - 90lei
Memorie Slot AGP 4MB/133Mhz/CL3 ECC - 10lei.
=Placi Video NOI=
VIDEO PALIT NVIDIA GeForce, GF210 512MB 64BIT D2 CRT+DVI+HDMI RADIATOR-165lei
Placa video NVIDIA Graphics PLUS, GeForce with CUDA 8400GS,PCI-E,512MB,64 bit-192lei
Livrari in 24 ore!
Pentru informatii:
Mega Cip Sistem s.r.l.
Tel: 021.440.25.52/0726.85.85.95/0788.84.48.84;
Web: http://www.MegaPc.ro
Mail: mega_cip@yahoo.com
Vindem la preturi foarte mici TOATE MODELELE de cartuse Inkjet si Laserjet (originale si compatibile), cilindri si chip-uri. Parteneri Xerox, Samsung, HP, Canon, Lexmark. Apeland la un profesionist imprimanta Dvs. va avea o viata mai lunga! Facem livrari rapide si sigure in 24 ore.
Pentru informatii:
Mega Cip Sistem s.r.l.
Tel: 021.440.25.52/ 0726.85.85.95/ 0788.84.48.84;
Web: http://www.ReincarcareCartus.ro
Mail: mega_cip@yahoo.com
NOU: Achizitionati cu doar 150 RON Licenta Microsoft Windows XP Professional pentru calculatoare reconditionate (softul se vinde numai atasat unui sistem). Toate calculatoarele sunt brand-uri, Procesoarele sunt Intel Pentium, Fiabilitate, TVA Inclus!
=Sisteme Tower/Desktop Second Hand=
Pentium IV 2400Mhz/512 Mb/Hdd 40Gb/Video/Fdd/CD-Rom/Sunet/Retea-250lei
Pentium IV 2600Mhz/512 Mb/Hdd 40Gb/Video/Fdd/CD-Rom/Sunet/Retea-250lei
Pentium IV 2600Mhz/512 Mb/Hdd 80Gb/Video/Fdd/CD-Rom/Sunet/Retea-285lei
Pentium IV 2800Mhz/512 Mb/Hdd 80Gb/Video/Fdd/CD-Rom/Sunet/Retea-300lei
PENTIUM IV 2800Mhz/1 Gb/HDD 80Gb/Video/Fdd/Dvd-rom/Sunet/Retea-340lei
Pentium IV HT2800Mhz sk.775 /1Gb/80Gb/Video/Fdd/DVD-rom/Sunet/Retea-360lei
Pentium IV HT3000Mhz sk.775 /1Gb DDR2/80Gb S-ATA/Video/Fdd/DVD-rom/Sunet/Retea-380lei
Nota:Toate sistemele sigilate au GRATUIT: Tastatura,Mouse+Cabluri de alimentare.
In cazul in care optati pentru Programul Microsoft Registred Refurbisher calculatoarele reconditionate sunt insotite si de softul licentiat, factura, sticker-ul si cd-ul original Windows XP, serial number generat oficial pe situl partener Microsoft. Livrari in 24 ore!
Pentru informatii:
Mega Cip Sistem s.r.l.
Tel: 021.440.25.52/0726.85.85.95/0788.84.48.84;
Web: http://www.MegaPC.ro
Mail: mega_cip@yahoo.com
De vanzare apartament cu 3 camere in Cluj Napoca, bloc nou tip vila, cartierul Gheorgheni, zona linistita, constructie 2008, etajul 1 din 2, suprafata de 85 mp, finisat complet, centrala, parcare proprie, cota parte din curtea de 300 mp, pret vanzare apartament : 70 000 euro. Tel : 0740420372